Cine sunt ?

Un răspuns pe care de multe ori trebuie să îl oferim celorlalți cu mult înainte să ni-l dăm nouă înșine, un răspuns perfect care să mulțumească acest juriu exigent numit societate si în care ne împotmolim ca intr-un labirint de gânduri și emoții.

Și poate de aici pleacă toată confuzia. Cine sunt? devine foarte devreme despre așteptările celorlalți, despre regulile impuse, despre a fi și a face pe plac, despre a da răspunsul perfect care să ne plaseze cât mai sus în ochii lor.

O întrebare care își așteaptă răspunsul cu sufletul la gură, in speranța ca va potoli zbuciumul lăuntric și vocea aceea stridentă care se sufocă atunci când vrea să strige. Întrebare care vine atunci când totul pare lipsit de sens, iar direcția întârzie să se arate.

Dar eu cine sunt? Răsună într-un ecou dureros, iar lacrimile se înnoadă în bărbie, din neputință.

Pentru mine, „cine sunt” a încetat să mai fie un set de etichete, o colecție de definiții exterioare, o înșiruire de roluri acceptabile pentru cei din jur.
Cine sunt nu mai reprezintă țara nașterii mele, școlile pe care le-am terminat, eșecurile care s-au înșirat, meseria pe care o fac sau familia pe care mi-am creat-o.

Cine sunt a căpătat cu totul alt sens atunci când mi-am lăsat vocea să vibreze cu adevărat în mine. Iar ea mi-a arătat că eu sunt cele două corzi vocale, sunt lacrimile mele, sunt nodul din gât, sunt visurile mele, sunt hohotele de râs, sunt strălucirea ochilor și inima iubitoare.

Doar în momentul în care am creat spațiu pentru aceste lucruri, am fost condusă către ceea ce se manifestă acum și in exterior: latura mea profund pedagogică, ghidată de conexiunea cu cel din fața mea, creativitate și îndrăzneală în antreprenoriatul artistic și puterea vindecătoare a vocii.

Eu sunt Rebecca Agatha, româncă prin naștere și suflet și elvețiancă prin adopție și pregătire profesională, fiică, soră, soție, mamă, prietenă, colegă, clientă, soprană, profesoară de canto, antreprenor artistic, creator de conținut, autor.
Sunt o voce care vibrează emoție, care iubește frumosul din jur dar mai ales din suflet, care caută să răsune autentic, fără bariere impuse și care e pregătită să ia pe oricine dorește să se îmbarce alături de ea în călătorie.

Dacă și tu te regăsești în cele de mai sus, te invit cu drag să explorezi universul meu.